Cunoscut medic pediatru, despre redeschiderea școlilor. Ce pericol planează asupra copiilor

Cunoscut medic pediatru, despre redeschiderea școlilor. Ce pericol planează asupra copiilor
Cunoscut medic pediatru, despre redeschiderea școlilor. Ce pericol planează asupra copiilor / Sursa FOTO: pixabay.com
Publicat: 07/02/2021, 10:40

Un cunoscut medic pediatru atrage atenția asupra pericolului menținerii închise a școlilor. Şefa Clinicii de Pediatrie din Târgu Mureş, profesor universitar doctor Cristina Oana Mărginean, susţine că este foarte important pentru copii să se întoarcă în colectivitate, altfel existând riscul apariției unor probleme grave de comportament și sănătate.

În primul rând, socializarea şi comunicarea sunt esenţiale, ea atrăgând atenţia asupra creşterii numărului cazurilor de depresie, a atacurilor de panică, autovătămărilor şi chiar a suicidului în rândul copiilor.

De ce se impune redeschiderea școlilor

Toate acestea s-au petrecut pe fondul restricţiilor impuse în contextul pandemiei de Covid-19. „Pentru copii este foarte important să meargă la şcoală pentru dezvoltarea şi formarea personalităţii acestora. Şi, în plus, dezvoltarea cognitivă şi abilităţile de comunicare, de învăţare şi tot ce înseamnă o dezvoltare complexă impun începerea şcolii. Un copil îşi câştigă toate aceste abilităţi dacă interrelaţionează cu ceilalţi copii, cu profesorii sau cu alte persoane”, afirmă medicul Oana Mărginean.

În opinia sa, copiii „trebuie să acumuleze noi cunoştinţe, să le aprofundeze, trebuie să intre în competiţie cu ceilalţi şi toate acestea sunt mult mai uşor de dobândit dacă ei merg la şcoală, la activităţi complementare (sport, muzică, activităţi în aer liber etc) versus activităţi online. Socializarea şi comunicarea sunt esenţiale, fapt dovedit de creşterea depresiei, a atacurilor de panică, a autovătămărilor şi chiar a suicidului; sunt studii care susţin o creştere de 9,3 – 33%”.

„Nu este sănătos pentru copii să stea doar în faţa computerului”

Pentru copii, „nu este sănătos să stea doar în faţa computerului, a televizorului. Ei trebuie să comunice, să relaţioneze cu ceilalţi copii, să se joace, să râdă, să îşi facă prieteni, să aibă activităţi recreative comune, să îşi împărtăşească unele idei constructive, să lucreze în echipe. În plus, faptul că în ultimul an copiii nu au făcut sport, mişcare a dus la apariţia şi altor probleme de sănătate ca supraponderabilitate, afecţiuni nutriţionale, digestive, tulburări de statică”.

Chiar dacă începerea şcolii poate aduce și o creștere a numărului cazurilor de infecţii cu SARS-CoV-2, copiii trebuie învăţaţi să se protejeze, să folosească măştile corespunzător, să se spele pe mâini şi să se dezinfecteze corect. Iată ce spune șefa Clinicii de Pediatrie din Târgu Mureș: „Am o oarecare temere că, dacă începe şcoala, va creşte numărul de cazuri şi ar trebui să educăm copiii în acest sens. Ei trebuie să înveţe să se protejeze. Trebuie să le spunem că acest virus se poate lua prin contact direct, deci se impune o distanţare de cel puţin doi metri, mai ales dacă masca nu este purtată corespunzător. La intrarea în şcoală se va face triaj epidemiologic, iar copiii vor fi corect termometrizaţi. Copiii vor fi instruiţi şi să se spele şi să dezinfecteze corect pe mâini”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...